Pe marginea unui gând

(99bb9d

Cuprinși în brațele poeziei, simțind pulsul inimilor noastre, 
vom rămâne în eternitatea cuvintelor ce ne leagă visele de realul sufletelor.

)p.txt.gif


Descoperă mai multe la Gânduri rebele

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

7 gânduri despre „Pe marginea unui gând

  1. Buna seara drag AlbAtros frumos rebel si generos !
    Aveam 8 ani, stateam pe o margine de (râpa) „gânduri”, asemanatoare cu cea din imaginea de mai sus, visând în razele mângâietoare ale Soarelui din luna iulie, în timp ce bivolii pasteau linistiti iarba proaspata de pe malul Somesului, iar la un moment dat, visele mi-au fost întrerupte brusc si transformate într-un cosmar de moarte, marginea pe care eram asezat rupându-se, iar eu trezindu-ma zvârcolindu-ma sa scap din apa si namolul cald al Somesului, în care am plonjat cu capul în jos. Dupa aceasta prima aventura faina, experienta paradoxala a întâlnirii mortii, am realizat si constientizat ca moartea este cea mai magnifica si frumoasa femeie, iar întâlnirea cu Ea, cel mai frumos eveniment de care omul nascut din femeie are parte în aceasta dimensiune 3D. 🙂
    O noapte binecuvântata cu liniste, PACE si Lumina Divina AAAE… !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bună dimineața, misteriosule! 🙂

      Mulțumesc pentru comentarii și clip!
      Pentru că dimineața mea e la fel de însorită
      am să-ți trimit o rază de soare
      să-ți alinte sufletul și să-ți încălzească ziua
      alături de o cafea fierbinte și aromată… 😉

      Apreciază

Comentariile sunt închise