Prin dimineţi…

Mă regăsesc mereu prin tine suflet răvăşit
Şi te respir curat din zori şi până-n seară,
Pentru că tu eşti rădăcina care m-a hrănit
Şi-a-nveselit surâsul buzelor întâia oară.

Eşti floare de cireş în nesfârşita primăvară
Pe ramuri ninse-n luna împlinirilor de mai,
Şi te ascund sub pleoape-n fiecare seară
Să te miros cu sufletul aşa cum îţi doreai.

Când lăcrimezi te-adun în palmele-amândouă
Ştergându-ţi pleoapele cum alţii n-au făcut,
Minunea mea cu străluciri în stropi de rouă
Prin dimineţi când toate vor acelaşi început.

Tresar uşor când nopţi din vis mi te răpesc
Fără să ştiu că depărtarea te va da-napoi,
Şi plâng prin ramuri de cireş care-nfloresc
În primăvara sufletelor noastre, câte doi.  

Autor Gheorghe Ungureanu

Nu doresc

Dacă-ar fi doar dimineaţă peste-al florilor miros
Din înalt să cadă rouă şi din nopţi muguri de vise,
Aş lăsa priviri s-aşeze peste părul tău frumos
Revarsandu-ţi răsăritul pe sub pleoapele deschise.

Ţi-aş purta în iarbă paşii sub al crengilor umbrar
Tresărind când printre şoapte îţi repet la nesfârşit,
De ninsori cu flori albastre şi de ploi ce în zadar
Au căzut când toate-n urmă printre vise s-au topit.

Nu doresc să cadă stele, nu mai vreau niciun amurg,
Dimineţi cu pomii-n floare veşnicii să-mpodobească,
Să simt razele de soare printre gesturi cum se scurg
Căutând cărări spre tine, încercând să te găsească.

Vreau să văd cum păsări zboară printre stele ce apun
Legănând pe aripi noaptea ce se pierde-n alb de zori,
Să te strâng cu toată roua lângă suflet şi să-ţi spun
Cât îţi seamănă privirea cu miresmele din flori.  

Autor Gheorghe Ungureanu

Ne-am rătăcit prin flori  

Din tot ce fi-va să se-ntample între noi
A mai rămas o nedeschisa poartă,
La care-aşteaptă fluturi cu aripile-n ploi
Şi-un anotimp uitat la început de soartă.

Ne-am rătăcit prin flori şi sute de cuvinte
Uitând că sunt zăpezi şi friguri ce ucid,
Şi nu ştim unde-am pus aducerile-aminte
Pierzându-le mireasma prin fiecare rid.

Prin jurăminte sacre şi zâmbete bolnave
Am tot sădit pustiuri şi ţărmuri fără mări,
Sperând ca, printre gesturi şi umbrele firave
S-aducem mai aproape, aceste depărtări.

Sunt zile fără soare şi nopţi fără de lună,
Săruturi îngropate prin şoapte nerostite,
Păcate neiertate din tot ce-a fost furtună,
Sunt lacrimile noastre de fulgere lovite.

Atât de multe-s astăzi trăite doar de noi
Şi de-o mai fi să-ntample ceva cu-adevărat,
Tu să m-ajuţi să-mpart un anotimp la doi
Şi poarta s-o deschid la cei ce ne-au uitat.  

Autor Gheorghe Ungureanu