Cu toamna în odaie

 

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…

A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

Autor Ion Minulescu

4 gânduri despre „Cu toamna în odaie

  1. Octombrie

    În parcul presărat cu statui
    De Nimfe,
    Fauni
    Şi Silvani,
    De-a lungul celor trei alei
    De plopi,
    De tei
    Şi de castani,
    Pe băncile vopsite-n verde
    Şi pe nisipul galben-şters,
    Multicolorele covoare de frunze veştede s-aştern
    În ritmul vântului de toamnă,
    Ca-n ritmul unui ultim vers
    Un vers cu care se sfârşeşte un cânt
    Dintr-un Poem etern.
    Octombre, curtizana pală, cu-obraji fardaţi
    Şi buze supte
    Octombre, amanta celor care pornesc
    Să nu se mai întoarcă
    Octombre-a poposit în parcul cu-alei cotite
    Şi-ntrerupte
    De visătoarele bazinuri,
    Pe-albastrul cărora, o barcă,
    O frunză veştedă şi-aşteaptă întârziatele surori…

    O!… Ne’ntrerupta disonanţă de schingiuiri
    Ce-ţi dă fiori!…
    O!… Nesfârşitele regrete abia şoptite!…
    Cine trece
    Prin parcul presărat cu statui,
    De-a lungul celor trei alei,
    Se-nduioşează ca de plânsul idolatratelor femei!…

    Şi-n parcul unde altădată veneau Boemii să-şi aştepte
    Necredincioasele Boeme,
    Acelaşi parc ce-ţi pare şi-astăzi
    O filă ruptă din romanul nemuritorului Murger
    Îşi pleacă braţele uscate,
    Precum prin albele spitale
    Îşi pleacă braţele bolnavii ce plâng
    Şi nu ştiu pentru ce…

    Şi-n timp ce vântu-i smulge fardul
    Şi-l spulberă în largi spirale,
    Octombre, curtizana pală
    Coboară ultimele trepte!…

    Autor Ion Minulescu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s