Citatul zilei

Nu te odihni după prima victorie pentru că dacă eșuezi în a doua,

mai multe buze așteaptă să spună că prima ta victorie a fost doar noroc.

Dr. Apj Abdul Kalam

10 gânduri despre „Citatul zilei

  1. Rugare
    Dă-mi, Doamne, victorie,
    ajută-mă să-mi înving duşmanii,
    pielea de pe mine, marginea,
    orele, anii.

    poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.– Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.

    Eu, înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
    Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.

    Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
    Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.
    Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;
    am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

    Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea.”

    Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia.

    Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.

    Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei.

    Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor.

    Cine îşi înfrânează vorbele cunoaşte ştiinţa şi cine are duhul potolit este un om priceput.
    Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.

    Cine îşi face mulţi prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.

    Cumpără adevărul – şi nu-l vinde –, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.

    – Pildele lui Solomon –

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s