Neuitarea

Te-ai trezit de dimineață și-ți este, poate, gândul dus la problemele din cotidian?

Caută și citește-l pe Eminescu, spune-i ce te frământă, spune-i dorul ce îl ai,

și-apoi stai și te gândește cum e viața-n acest an de ”rai”. 😉

Daţi-i lui Eminescu ceea ce i se cuvine: Neuitarea. – Ştefan Radu Muşat

Întâlnire cu Eminescu

Azi mi-a vorbit un înger despre tine,
Lumină sfântă-n bolţi de neuitare
Şi-o lacrimă căzu pe-un ţărm de mare
Durerea noastră vrând să o aline.

Te-ai cufundat în ceruri şi visare,
Să scrie veşnicia în destine

Poemul unor suflete străine
Care te plâng mereu doar cu ninsoare.

Pe fila vremii numai cu blândeţe
Să mângâi răni din piept care te dor
Cu versuri de o rară frumuseţe

Dar şi iubiri ce niciodat` nu mor,
Iar îngerul priveşte cu tristeţe
Şi-un farmec de lumini făuritor.

Autor Alexandra Mihalache

Într-un fel, Eminescu este Sfântul Preacurat al versului românesc.

Tudor Arghezi

De-or trece anii

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu știu cum” ș-un „nu știu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, „nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i „nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu știu ce” ș-un „nu
știu cum”.

Autor Mihai Eminescu

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Autor Mihai Eminescu

Înger de pază Mihai Eminescu

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!…
O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu – tu eşti el.

Oamenii care l-au cunoscut pe luceafărul poeziei românești ne-au descris de mai multe ori viața extrem de boemă și tumultoasă pe care a avut-o acesta.

„Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii.”Mihai Mavrodin ( Vărul lui Mihai Eminescu )

Despre Mihai Eminescu se știe că a fost un romantic incurabil, poeziile sale de dragoste sunt mărturia vie a acestui lucru, însă marele poet român era și un mare cuceritor…

„Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.”Teodor Ştefanelli ( Coleg de clasă de la şcoala din Cernăuţi şi, mai apoi, la Universitatea din Viena )

„Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult.”Teodor Ştefanelli

Istoricul Gheorghe Median spunea: „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei „Trăiască naţia!”. El răspundea atunci răspicat: „Sus cu dânsa!”. De altfel era un personaj şi cu un umor fin.”

„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.”

„Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul,

de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”

„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.”

Mihai Eminescu

16 gânduri despre „Neuitarea

  1. În zădar în colbul şcolii…

    În zădar în colbul şcolii,
    Prin autori mâncaţi de molii,
    Cauţi urma frumuseţii
    Şi îndemnurile vieţii,
    Şi pe foile lor unse
    Cauţi taine nepătrunse
    Şi cu slovele lor strâmbe
    Ai vrea lumea să se schimbe.
    Nu e carte să înveţi
    Ca viaţa s-aibă preţ –
    Ci trăieşte, chinuieşte
    Şi de toate pătimeşte
    Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

    Autor Mihai Eminescu

    Apreciază

  2. Cine eşti?
    ..
    Precum corăbii negre mânate sunt de vânt
    Cu pânzele umflate departe de pământ,
    Cum între cer şi mare trec paserile-n stol,
    Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol
    Şi-ntind a lor aripi spre negre depărtări,
    Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări.

    Dar cine eşti tu oare cu ochii de mă minţi,
    Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinţi
    De-amor fără de margini, de drage fericiri
    Cari nu sunt în lumea aceasta nicăieri?
    De ce cu arătarea-ţi îngreunai al meu gând,
    Cu farmecul în visul vieţi-mi străbătând?

    Autor Mihai Eminescu

    Apreciază

  3. Buna, drag AlbAtros frumos… !
    (999)Noi unA credem ca, Mihai Eminescu a fost, este si va ramâne multa vreme, un reper al expresiei dragostei irezistibile, atractie aparenta fizico-chimica, filozofica, dusa pâna la extremitatile perceptiei celor cinci simturi, obiectiv, real, pragmatic, neconditionat, sacrificator, fara prejudecati, un genial martir al pasiunilor simturilor primare, carnale, înselatoare, înrobitoare, distrugatoare… mortale. „Carpe diem”

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bună dimineața! Mulțumesc pentru cadou! 🙂

      O, rămâi

      O, rămâi, rămâi la mine,
      Te iubesc atât de mult !
      Ale tale doruri toate
      Numai eu ştiu să le ascult;

      În al umbrei întuneric
      Te aseamăn unui prinţ
      Ce se uit-adânc în ape
      Cu ochi negri şi cuminţi;

      Şi prin vuietul de valuri,
      Prin mişcarea naltei ierbi,
      Eu te fac s-auzi în taină
      Mersul cârdului de cerbi;

      Eu te văd răpit de farmec
      Cum îngâni cu glas domol,
      În a apei strălucire
      Întinzând piciorul gol

      Şi privind în luna plină
      La văpaia de pe lacuri,
      Anii tăi se par ca clipe,
      Clipe dulci se par ca veacuri.”

      Astfel zise lin pădurea,
      Bolţi asupră-mi clătinând;
      Şuieram l-a ei chemare
      Ş-am ieşit în câmp râzând.

      Astăzi chiar de m-aş întoarce
      A înţelege n-o mai pot…
      Unde eşti, copilărie,
      Cu pădurea ta cu tot.

      Autor Mihai Eminescu

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s