Zile Internaționale amuzante

Astăzi 16 ianuarie, cică este, ”Ziua Statului Degeaba”, când am văzut titlul pe undea prin internet nu-mi venea să cred, totuși, este un adevăr. 🙂

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi. Ziua în care putem sta degeaba. Ziua Statului Degeaba este începând din 1973.

De atâta timp se sărbătorește și eu nu știam… 😛

Această zi a fost propusă pentru prima dată de regretatul editorialist american Harold Coffin, intenţia lui a fost de a satiriza abundenţa de sărbători inutile intrate în calendar, dar a fost rapid luată-n seamă. 🙂

Ce ne facem cu virtualul?

Mai toți moșmonim prin el, presupune că nu respectăm ziua asta amuzantă? 🙂

Începe o nouă zi…

Aproape liniște

Norii-s de-argint şi zboară departe,
Cerul e-nalt, tăiat în cleştar,
Noaptea-i o perdea
Şi-n fereastra mea
Doar umbre care-ncet dispar…

Când nu eşti aici mi-e camera goală,
E timpul leneş, mult prea lung…
Deloc nu mi-e somn
Şi-n loc să adorm
Încerc cu gândul să te-ajung…

Se înseninează cerul departe,
Ceaţa dispare, ruptă în fâşii…
Străzile-s pustii dacă tu, tu nu vii,
Degeaba-ncepe, începe o nouă zi.

Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singur să te-aştept,
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi…

Şi e linişte iar, prea aproape de mine,
Prea triste visele îmi sunt…
De ce nu eşti aici, să-ţi pot vorbi,
Să-mi poţi vorbi?
S-apropii cerul de pământ…

Şi e linişte iar, prea aproape de mine,
De ce n-auzi chemarea mea?
Te strig mereu, te strig în gând
Şi e inima mea ca un ceas bătând.

Se înseninează cerul departe,
Ceaţa dispare, ruptă în fâşii…
Străzile-s pustii dacă tu, tu nu vii,
Degeaba-ncepe, începe o nouă zi.

Nu te-ndepărta,
Nu mă mai lăsa
Singur să te-aştept,
Nu te răzgândi,
Nu mă ocoli,
Nu mai fugi…

Autor Alexandru Andrieş

Mi-e dor…

Au curs atâtea versuri pe pagini de poveste cum curge Dunărea de veacuri de la vest la est iar dorul și-a cioplit cuvintele frumoase pe pietrele-i arginti, un fel de stele căzute-n ape când iubirea-și face loc în sufletele frumoase citind ale lui Eminescu poezii…

Mi-e dor de Eminescu neîncetat când soarele răsare-n zi iar în noapte își face apariția luna, crăiasă printre stele aurii.

SOS, semnal de alarmă

În ultima perioadă muza mea se crede-n sărbători prelungite, a pierdut noțiunea timpului. Din acest motiv încerc s-o readuc pe calea cea bună scriindu-i un mesaj fulger. 😉

Ohh, muza mea zurlie: Te-ai trezit, ești bine? Poate gândul îți este dus departe de n-ajungi la mine… Simți durere în idei? Ridică-ți fruntea și pornește-n veselie pe poteca plină de fantezie, iluzii, vise, orice vrei, dar nu sta-n somn prelung însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. 🙂 
Cât mai am în mine viață și în ochi lumină, stai aproape nu te îndepărta, căci de fugi departe… Trimit oastea cea Divină și te-aduce de îndată să nu mai pierzi timpul înotând prin ploi, zăpadă și ce te-o fi împotmolit. Iar când vei goli tot sacul cu idei, să nu uiți că-n acest an cuvintele au nevoie de iubire nu de alte cele, ce-ți treceau prin minte. 

Te aștept la geamul cu zorele să mi te scunzi prin ele și să-mi zâmbești cu ceva idei. 
Nu uita, de-i soare, ploaie, vânt sau ger tu să fi punctuală! 😀

Cu drag, a ta zurlie! 🙂

Neuitarea

Te-ai trezit de dimineață și-ți este, poate, gândul dus la problemele din cotidian?

Caută și citește-l pe Eminescu, spune-i ce te frământă, spune-i dorul ce îl ai,

și-apoi stai și te gândește cum e viața-n acest an de ”rai”. 😉

Daţi-i lui Eminescu ceea ce i se cuvine: Neuitarea. – Ştefan Radu Muşat

Întâlnire cu Eminescu

Azi mi-a vorbit un înger despre tine,
Lumină sfântă-n bolţi de neuitare
Şi-o lacrimă căzu pe-un ţărm de mare
Durerea noastră vrând să o aline.

Te-ai cufundat în ceruri şi visare,
Să scrie veşnicia în destine

Poemul unor suflete străine
Care te plâng mereu doar cu ninsoare.

Pe fila vremii numai cu blândeţe
Să mângâi răni din piept care te dor
Cu versuri de o rară frumuseţe

Dar şi iubiri ce niciodat` nu mor,
Iar îngerul priveşte cu tristeţe
Şi-un farmec de lumini făuritor.

Autor Alexandra Mihalache

Într-un fel, Eminescu este Sfântul Preacurat al versului românesc.

Tudor Arghezi

De-or trece anii

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu știu cum” ș-un „nu știu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, „nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i „nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu știu ce” ș-un „nu
știu cum”.

Autor Mihai Eminescu

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Autor Mihai Eminescu

Înger de pază Mihai Eminescu

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!…
O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu – tu eşti el.

Oamenii care l-au cunoscut pe luceafărul poeziei românești ne-au descris de mai multe ori viața extrem de boemă și tumultoasă pe care a avut-o acesta.

„Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii.”Mihai Mavrodin ( Vărul lui Mihai Eminescu )

Despre Mihai Eminescu se știe că a fost un romantic incurabil, poeziile sale de dragoste sunt mărturia vie a acestui lucru, însă marele poet român era și un mare cuceritor…

„Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.”Teodor Ştefanelli ( Coleg de clasă de la şcoala din Cernăuţi şi, mai apoi, la Universitatea din Viena )

„Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult.”Teodor Ştefanelli

Istoricul Gheorghe Median spunea: „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei „Trăiască naţia!”. El răspundea atunci răspicat: „Sus cu dânsa!”. De altfel era un personaj şi cu un umor fin.”

„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.”

„Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul,

de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”

„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.”

Mihai Eminescu

Eu, omul imperfect

Îți scriu ție, cititorule, tu, cel care faci parte din viața mea virtuală. Nu contează cum te numești. Nu mă voi adresa cuiva anume, ci fiecărui om pe care îl întâlnesc aici.

Pot recunoaște: Nu sunt un om perfect, am defecte cu grămada, am temeri, am lacrimi, am visuri abandonate și visuri la care momentan nu îndrăznesc să visez, am și visuri care mi s-au îndeplinit, dar nu în totalitate, am regrete care uneori îmi țipă în urechi, am amintiri despre care nu vorbesc, nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii, nu m-am purtat de fiecare dată impecabil și nu am fost pe placul tuturor. Am obiceiul de a crede în oameni și de a-i ierta destul de ușor.

Nu sunt un om perfect nici pe departe și de multe ori nu înțeleg cum de mi se spune ca sunt minunată și că am un suflet minunat, de fapt sunt atât de normală și obișnuită. Mai am de muncit în ceea ce mă privește.

Sunt un om foarte sensibil, chiar dacă uneori par a fi cel mai puternic, sunt un om ca tine, un om care greșește cerându-și iertare ulterior, regretând pornirea spontană când sunt provocată, dar atunci când primește cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil recunoscător…

Totuși, sunt un om căruia nu-i stă nimic în cale când simte că poate oferi un ajutor, un om care iubește frumusețea din om, un om care e cam vorbăreț, de cele mai multe ori, dar și tac când situația o cere…

Sunt un om imperfect! Dar îmi place imperfecțiunea, e precum timpul de afară, ba e cald, ba e frig, ba e soare, ba sunt nori, uneori mai bate și vântul și îngheață apele comunicării, sunt o ciudată. 😉

Cu toate aceste imperfecțiuni vă iubesc și mă bucur să vă citesc. 🙂

Cu drag, Eu, omul imperfect.

Armonii matinale

Îmi plac oamenii frumoși la suflet și-n gândire, îmi doresc din tot sufletul ca aceștia să fie veșnic sănătoși și fericiți. Căci în țara-n care toată lumea-i neîncrezătoare, fără să facă ceva în schimb, și iarna se frâne-n bucăți iar verdele speranței dispare, încet, încet… De ajungem să ne zăvorâm sufletele în umbra porții, pentru că am uitat cine suntem lăsându-ne manipulați.

Foarte ciudat

De multe ori, mergând prin oraș sau colindând prin virtual am avut o impresie că nu trăiesc la altitudinea realului, ci puțin mai jos, într-o tragedie literară. Fiindcă, la urma urmei, tragedia este o specie a genului dramatic, desigur opusă comediei, tragedia scoate la iveală personaje puternice, marcate de un conflict interior sau exterior cu o forță superioară lor, care stârnește finalmente o antiteză de valori, de principii și de idealuri. Cu uimire constat că există o mișcare de „plăci tectonice” în societate, un adevărat cutremur moral care a determinat tragedia literară să devieze tot mai mult față de realitate.

Ceea ce am observat, odată cu această pandemie, este înclinația oamenilor spre o obediență nejustificată. De nenumărate ori, oamenii tac și execută ceea ce li se spune, în spatele deciziilor aflându-se un focar de frică dospită timp îndelungat. Nu mai există ideal care să le înflăcăreze ființa, nu mai există credință, nu mai există repere autentice. Tocmai în această relativitate ne topim adevărata viață și acceptăm compromisurile.

A sosit vremea în care oamenii se cern împreună cu faptele lor… Așa ne-am trezit într-un proces spontan de segregare a cetățenilor pe baza unui criteriu abuziv, și anume vaccinarea. Acesta este acum factorul pe baza căruia ne păstrăm drepturile de cetățeni într-un ” stat democratic”…

De cele mai multe ori, se vaccinează oamenii de frică sau din convingerea că aduc un bine societății, fără a înțelege procesul din spatele acestei campanii pro-vaccinare… Cu toate acestea fără a se obosi, în a cerceta și analiză, înaintea oricărei decizii medicale, faptele dovedesc contrariul.

Vaccinările au loc în masă și nimeni nu rostește un cuvânt. Mai mult decât atât, se nasc sentimente de dispreț față de cei care au luat o decizie diferită. Mai mult, un efect al pandemiei este că a transformat amicii, prietenii, în antivacciniști sau provacciniști, cei din urmă ar scoate armata să vaccineze lumea cu forța și nu îi bănuiai cât de războinici erau. Bine că a venit această pandemie să ne arate ce zăceau în ei. Frica și teama scoate ce e mai rău din om, din păcate.