Tenacitatea unei frunzei

Tenacitatea unei frunze

Iarăși aleargă o frunză
prin toamna asta frumoasă
stârnind mii și mii de întrebări
când liniștea se lasă
încercând să reziste tenace
la vântul ce-o duce departe
visând la vremuri de pace…
Un vis ce-ar avea brațele deschise
spre Lumina Divină
ce-ar scoate măștile colorate
când gândul picurâ rouă
pe minciunile toate
încercând să le spele.

Reclame

Misterul cerului

Misterul cerului

Sclipirea argintie a stelelor
și lumina lunii îmi fură sufletul
ducându-l în lumea lor misterioasă
când mă învăluie cu o mantie albă
dăruindu-mi aripi de zefir.
E o taină pe care nu o pot defini
și mă întreb nedumerită:
Ce ascund stelele acolo sus
când pe bolta cerului este presărată
o plasă plină cu mister?

 

În loc de citat

La un ceai

Regele și degetul pierdut *Poveste cu tâlc*

       Un rege puternic credea că nu are nevoie să aibă respect pentru Divinitate, însă Dumnezeu a vegheat asupra lui şi l-a ajutat să-şi dea seama de greşeală.

   A fost odată un rege căruia îi plăcea să meargă la vânătoare.

   Într-o zi, în timp ce era la vânătoare, regele a răpus un leopard. A mers către acesta să vadă dacă era mort, când, deodată, leopardul ce stătea nemişcat a sărit şi l-a atacat.
Servitorul său a reuşit să omoare leopardul, însă nu a putut să prevină ca regele să nu-şi piardă un deget. Furios, regele i-a spus servitorului său: „Dacă Dumnezeu era bun, nu aş fi fost atacat, şi cu siguranţă nu mi-aş fi pierdut degetul!”

   Servitorul i-a răspuns: „Chiar dacă s-au întâmplat toate acestea, tot ce vă pot spune este că Dumnezeu este bun şi tot ceea ce face, este exact cum ar trebui să fie. Nu greşeşte niciodată”.

   Revoltat de răspunsul său, regele l-a întrebat pe servitor: „Dacă te întemniţez, ai crede în continuare că acesta este cel mai bun lucru pentru tine?”
Fără să-i fie frică, servitorul a răspuns umil: „Da, maiestate, aş crede în continuare că este cel mai bun aranjament pentru mine”.

   Regele era deja furios în acest moment, aşa că a ordonat că servitorul să fie întemniţat numaidecât. Trei luni mai târziu, regele împreună cu un alt servitor au plecat la vânătoare însă au fost capturaţi de un trib ce avea nevoie de un sacrificiu uman.
Pe altar, regele a privit disperat cum servitorul său a fost ucis chiar în faţa ochilor săi. Însă, dintr-odată, reprezentanţii tribului au descoperit că regelui îi lipseşte un deget, aşa că l-au eliberat. Considerau că este „incomplet” şi nu putea fi oferit zeilor.

   Când s-a întors la palat, regele a ordonat ca servitorul întemniţat să fie eliberat. Și s-a dus la acesta şi i-a spus umil: „Dumnezeu a fost cu adevărat bun cu mine… era cât pe ce să fiu omorât, însă datorită degetului lipsă, am fost eliberat”.
„Totuşi, am o întrebare”, a continuat regele, „Dacă Dumnezeu este aşa de bun, de ce mi-a permis să te întemniţez”? Servitorul a răspuns cu înţelepciune: „Maiestatea voastră, dacă nu eram în temniţă, aş fi fost cu dumneavoastră şi aş fi ajuns să fiu sacrificat, de vreme ce nu-mi lipseşte niciun deget”. Regele a râs şi a spus: „Corect! Toate chiar se întâmplă cu un scop”.

   Vieţile noastre sunt pline de suişuri şi coborâşuri. Când lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne dorim, să nu ne pierdem bucuria de a trăi, credinţa într-un viitor mai bun. Cât timp fiecare dintre noi este om bun, lucrurile bune vor veni de la sine într-o zi. Să fim răbdători, buni şi să ne menţinem o perspectivă pozitivă.

Greutăţile prin care trecem astăzi ne pregătesc

pentru lumina zilei de mâine.

Sursă: http://epochtimes-romania.com/news/regele-si-degetul-pierdut-video—

Remaniere florală

     Remaniere florală

       În vara acestui an am avut proleme cu florile de pe balcon. Colțul meu de suflet din acest spațiu nu a mai fost cum era în alți ani, aproape toate florile erau pline de veselia florală. Doar o floare a înflorit așa cum mi-am dorit, cu toate că nu i-am schimbat vasul în care am cumpărat-o inițial, ea a înflorit toată vara într-un vas strâmt și incomod. Le-am iubit și îngrijit la fel ca în alți ani, dar atmosfera încinsă a verii nu le-a lăsat să înflorească cum era normal.

E petunia mea cea albă, un alb inocent de copil care-și vede de evoluția lui fără a întreba: De ce, vara asta e așa de darnică în grade?

   Cum astăzi totul duce spre subiectul, pe care nu-l vreau plin de critici, politică, petunia mea cea albă este românul ce a rămas iubitor de pământul lui natal, fără a încerca să evadeze în alte locuri să caute un anotimp prielnic să înflorească, chiar dacă viața i-a fost potrivnică a înflorit ușor, ușor, având un suflet iubitor.

   Când vara a dăruit poteca toamnei am încercat să fac o remaniere florală, să le schimb poziția, să le pun un pământ mai bogat în substanțe nutritive, să le curăț de crenguțe și lăstarii ce le putea împiedica să se refacă și să înflorească din nou. După, doar o săptămână, frunzele au început să prindă contur, culoarea lor fiind de un verde odihnitor, toată vara având o culoare galbenă-bolnăvicioasă și au început să-mi zâmbească galeș precum un copil pe care l-ai schimbat de pamperșii incomozi.

   Pentru ca România să înflorească trebuie să se facă o remaniere substanțială, să se curețe tot ce poate împiedica refacerea ei, de la frunzele moarte și lăstarii incomozi, la îngrășământul pus în sufletul ei, acel român care vrea să schimbe ceva, nu doar să promită și să uite ce a promis a doua zi sau să mintă în campanii că a respectat Constituția, când el și-a șters cu ea picioarele murdare de nămolul în care se scălda.

Mi-aș dori din suflet să găsim un grădinar ce iubește cu tot sufletul, mai întâi grădina lui, decât ciolanul pe care l-ar putea da la câini.