Lui Eminescu

Mă vei ierta că-ți tulbur liniștea, azi de ziua ta, Luceafăr al adevăratei poezii, de dragoste cuprinsă, ești pentru noi învățătorul blând al sufletelor, mândria și lumina unei generații.

Și astăzi, printre noi, pari desprins din veacuri, Luceafăr blând al versurilor. Ai fost și vei rămâne poetul frumos al iubirii cerești cunoscut și apreciat în lumea-ntreagă dăruind sufletelor magia versurilor, un far aprins pentru cei ce te iubesc.

Pentru tot ce ne-ai dăruit, nu-mi găsesc cuvinte potrivite să-ți pot mulțumii pentru romanța tinereții mele.

Ai pus iar maci și flori de tei pe drumul vieții mele, lumină-n suflet și speranță, o strălucire și-un magic gând pe tâmpla-mi albă ce nu mai are flori în buzunarul de la piept, dar voi înflori ca teiul și ca macul în fiecare an. Sunt albastrul liniștii, când poezia o citesc, căci, îmi ești auriul pârguirii, când din florile iubirii, prin versuri, îmi dăruiești, de-i frig, de-i arșiță sau ploaie, mireasma verii, în alergarea vieții unde-i gălăgie mare.

Într-o lume în care stresul și agitația cotidiană pot adesea umbri bucuria noastră interioară, Mihai Eminescu vine an de an să ne amintească că fericirea poate fi găsită în cele mai mici și simple lucruri din viața noastră.

Când vom alege să fim loiali propriilor sentimente în loc să cerem altora loialitate, vom câștiga puterea, acel echilibru afectiv ce ne va aduce pacea interioară.

Trebuie să învățăm să fim buni, să iubim, să iertăm, să dăruim și să ne respectăm… Când vom învăța toate aceste lucruri vom găsi fericirea.

---

Descoperă mai multe la Gânduri rebele

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.