În goana după fericire

 

În goana după fericire   În goana după fericire acceptăm un soi de viaţă care nu corespunde deloc cu principiile noastre, cu valorile spirituale şi nici cu propriile noastre vise…

   Alegem un soi de viaţă străin nouă. Un fel de…decât nimic, să fie ceva. O alegere ce ne dăruiește din plin nemulțumirea, dezamăgirea și tot ce ține de împlinirea noastră afectivă, acea debusolare care ne încurcă și ne tulbură trăirea.

   Ne aruncăm visurile, dorinţele tăinuite și propriile principii de viaţă la gunoi şi galopăm după cel/cea care e cu noi fie pentru că se simte sinur, confortabil sau din recunostință fără să alegem iubirea adevărată, autentică.

   Această alegere ne determnă să ne punem întrebările:
De ce nu se poate păstra o iubire? Ce o distruge? Ce o alungă? Ce ne reține să o oprim? Unde ne-a înghețat sufletul? De ce devenim statui de gheță? Sau viața ne oferă fiecăruia clipele pe care le putem numi întâlniri și nu iubiri?

   Uneori avem impresia că trăim o viață întreacă așteptând răspunsuri pe care le căutăm, le căutăm până ne înălțăm la cer așteptând ultima șansă… poate, poate o vom găsi.

   Ce uităm mereu e că nu schimbarea partenerului ne aduce îmbunătățiri, ci felul în care comunicăm, ne completăm, dăruim exact ce-și dorește partenerul, cum folosim corect compasiunea și mai ales ce înțelegem prin iubirea în doi, prin respectul reciproc, altfel vom avea mereu tendința de a căuta ceea ce nu avem pentru că nu știm aprecia ceea ce avem.

Reclame

Paleta de culori

Pictorul sufletului

   Am desenat mai întâi o rază de soare fiind născută în toiul zilei,
ochii mei erau precum o mare agitată iar zâmbetul un sunet de clopoței,
am încercat să înseninez sufletul celor care m-au dorit, dăruindu-le un zâmbet la naștere, apoi am desenat o rază de lună să le lumineze chipul pe care urma să-l iubesc.

   Crescând am încercat să desenez cerul în care ulterior am dansat anii
cu roua sentimentelor, acei pașii care tăiau norii ce ascundeau un orizont frumos,
putând desena munții și văile cu-n verde al speranței ocrotindu-mi viața
chiar dacă culoarea preferată era roșul, acel roșu aprins, în care răsăritul și apusul
colora sufletul multicolor cu-o nuanță romantică…

   Am desenat albastrul, albastrul în care cerul și marea se scălda
în privirea mea… Clipele și orele trec fără a le putea opri dar ne dăruiesc culori
un curcubeu în care florile sufletului își răsfață trăirea.

   Nu știu dacă darul meu în a colora viața este corect. Ceea ce știu?
Am învățat că paleta plină de culori ne ajută enorm!!

Când textul te scrie, nu tu pe el…

Textul te scrie, nu tu pe el

 Cea mai mare barieră în calea creativității noastre suntem noi înșine.

Să scrii înseamnă să urli la lună, la stele, să te războiești cu natura, cu sufletul, să alinți muza, în speranța că-ți poate răspunde la un moment dat așa cum îți dorești.

E ca în dragoste, fii tu însuți și până la urmă vei primi dragostea pe care o meriți. 😉

Și dacă mai picuri și puțin umor, totul va fi plăcut! 🙂

O dimineață pe valuri

O zi e valuri

Iar sunt purtată de valuri precum o corabie ?! …
Chiar dacă dimineața de azi a fost superbă,
puțin răcoroasă dar senină.
Nu știu, de ce, într-o astfel de dimineață
m-am trezit aiurea probabil că este lunea,
probabil că este toamna prea darnică
cu un soare îmbietor și-mi trezește sufletul de copil zbanghiu.

Nu mă întrebați dacă am ajuns unde doream!
E secretul meu! Vă doresc o zi fără valuri! 😉